Tag Archives: Memorial Holocaust

Astăzi, în istoria evreiască

6 sept.
Astăzi, în istoria evreiască. 
Cu 75 de ani în urmă regele Carol al României a abdicat și a deschis calea pentru Naționalism.


În 6 septembrie 1940 regele Carol al României a cedat la presiunea germaniei, și aceasta a permis fostului ministru al Apărării, Ion Antonescu de a prelua puterea. 

De atunci a început să pună în aplicare programe anti-evreiești, a căror executare o făcea Garda de Fier. 300.000 de persoane (jumătate din populația evreiască), au fost uciși în Romănia în timpul Holocaustului.

La 6 septembrie 1940, Regele Carol al Romăniei a cedat presiunii germane și a abdicat tronul, care a deschis drumul pentru fostul ministru al apărării Ion Antonescu (foto) de a prelua puterea.

După aceea, statul național-socialist a început să pună în aplicare programe anti-evreiești, a căror executare o făcea Garda de Fier, similară cu poliția secretă SS.

Mulți gardieni români s-au alăturat și ei, și au participat la crime în masă împotriva evreilor.
sursa AJN

" STATUL ISRAEL este unica GARANȚIE pentru asigurarea viitorului poporului evreu "

28 ian.

Intr-un discurs evocator de „Ziua internațională în memoria victimelor Holocaustului”,  în această dimineață, al ambasadorului Israelului la ONU, facut de Ron Prosor la Națiunile Unite din New York, a spus că „statul Israel este singura garanție pentru a asigura viitorul poporului evreu.”

Prosor, de asemenea, a exprimat regretul pentru faptul că „au trecut aproape 70 de ani de la Holocaust, si lumea continuă cu ciuma de anti – semitism. Sunt barbati si femei care sunt persecutati din cauza aspectului lor, pentru ceea ce le place de a fi iudei.”

De asemenea, el sa referit la cuvintele celebre ale lui Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel, el, de asemenea, supraviețuitor al Holocaustului:. „Cel mai mare dintre toate păcatele este de a păstra tăcerea și indiferența”.

Ceremonia de deschidere a fost rostita de Steven Spielberg, de renume mondial și – premiat regizor, cunoscut prin filmul laureat ” Lista lui Schindler „, care, de asemenea, face referire la evenimentul Holocaustului cu aceste cuvinte : ” Gropile comune nu au nevoie de a fi deschise pentru ca sa actionam.”

El a continuat : ” Este o mare realizare a speciei noastre, pentru ca mărturiile supraviețuitorilor sa poata sa fie auzite în camerele superioare ale societății.”

Schindler, de asemenea, a declarat că Holocaustul rămâne cu noi astăzi și victimele ale genocidului trecut au devenit” profesori ai victimelor recentelor genociduri.”

O delegație de 54 de membri a Holocaustului din Israel au vizitat în această dimineață lagărul de concentrare de la Auschwitz – Birkenau, pentru a comemora 69 ani de la eliberarea din lagărul morții de către trupele rusești. Delegația a inclus, de asemenea, zeci de supraviețuitori ai Holocaustului, precum și de alte personaje renumite israelite.

Membrii delegației au vizitat cazarma deținuților și Muzeul Field din blocul 27, și apoi s-au deplasat la Birkenau, la aproximativ 3 km, pentru a efectua o ceremonie specială. Shalom Israel !!!

Creșterea brusca a anti-semitismului in lume

16 apr.
Ura fața de Evrei a fost inlocuita cu ura fața de Israel

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat la ceremonia de deschidere a comemorarii Holocaustului ca ura fața de Evrei a devenit in prezent ura fata de Statul Israel.

Ura fața de Evrei, nu a disparut, a fost inlocuita, a spus el intr-un discurs la Muzeul Holocaustului din Ierusalim (Yad Vashem).

Tara comemoreaza Holocaustul, in care șase milioane de Evrei au fost uciși de catre naziști și de aliații lor in al doilea razboi mondial, cu o amintire speciala a 70-a aniversare a revoltei din ghetoul din Varsovia.

La ceremonie, Prim-ministrul a adaugat ca „Iranul vorbește deschis despre intențiile sale de a anihila poporul Evreu, și are toate mijloacele pentru a atinge acest obiectiv.”

Netanyahu a declarat ca este responsabilitatea guvernului de a preveni un alt genocid care ar aparea impotriva poporului Evreu și a incheiat discursul spunand ca, in prezent exista si va fi un alt fel de Holocaust.

Președintele Israelului, Shimon Peres, de asemenea, sa referit la Iran ca o amenințare majora la Isarel.

„Lumea luminata trebuie sa se intrebe cum se poate intampla atat de repede, dupa ce incineratoarele sunt oprite, dupa pierderea imensa de vieți, prin care aliații au avut de suferit, in scopul de a invinge conducerea demonica nazista, ca un regim Iranian poate sa mearga cu mandrie inainte și sa nege Holocaustul, si de asemenea, amenința sa comita un alt genocid „, a intrebat el.

Peres, de asemenea, a deplans faptul ca ” harta Europei va conține pete de anti-semitism și rasism „, referindu-se la concluziile unui raport care indica faptul ca anul 2012 a fost caracterizat printr-o creștere cu 30 la suta in acte antisemite, cu un salt semnificativ (60 la suta), in Franta.

Ceremonia oficiala a avut loc in Plaza Varșovia la Muzeul Holocaustului din Ierusalim (Yad Vashem), cu iluminarea traditionala de șase torțe, cate una pentru fiecare milion de Evrei care au pierit in ghetouri și lagare de concentrare și exterminare.

Evenimentul este dedicat in acest an la sfidarea și revolta in timpul Holocaustului, Aniversarea a 70 de ani de revolta din ghetoul din Varsovia.

In timp ce Evreii comemoreaza Ziua Holocaustului,Teroriștii palestinieni trimit rachete din Fașia Gaza.Locuitorii din Negev au auzit sirenele de avertizare, și apoi mai multe explozii. Mai tarziu, au fost gasite ramașițele uneia dintre rachetele. Nu au existat victime sau pagube. Celelalte doua rachete au aterizat in Gaza.

Manifestarile Antisemite din lume au crescut dramatic, cu 30 la suta in 2012 fața de anul precedent, potrivit raportului anual al Universitatii din Tel Aviv, care a fost lansat pentru a marca inceperea evenimentelor de comemorare a Holocaustului.

Dupa doi ani de declin, incidente de vandalism și amenințari directe la viețile Evreilor au crescut anul trecut la 696 (526 in 2011), cu un salt semnificativ (60%) in Franța, in conformitate cu documentul elaborat de Kantor, Centrul pentru Studiul Evreimii Europene Contemporane, de la Universitatea din Tel Aviv, in colaborare cu European Jewish Congress.

Franța a inregistrat 200 incidente antisemite, urmata de SUA (99), Regatul Unit (84) și Canada (74).
Aproximativ 40% dintre incidente au constat in atacurile impotriva Evreilor, in timp ce restul, au fost vizate sinagogi, cimitire, școli Evreiești și proprietațile comunitații.

„Creșterea este clara, ca lider Evreu, simt pericolul pentru comunitațile Evreiesti, pentru Evreii care merg pe strada, in sinagogi, școli Evreiești …”, a spus președintele Consiliului European Evreiesc, Moshe Kantor, care a prezentat in Tel Aviv rezultatele raportului.

Documentul citeaza „efectul de multiplicare” ca fiind unul dintre factorii care au impulsionat numarul de acte violente impotriva Evreilor in diferite țari Europene, in urma atacului terorist de la o școala Evreiasca din Toulouse (sudul Franței), unde a fost ucis un rabin- profesor și trei copii.

„Atacurile din Toulouse, in loc sa genereze o frustrare, a avut efectul opus și astfel grupurile teroriste, sunt incurajate in Europa. Acest lucru arata pur și simplu ca antisemitismul apeleaza antisemitismul, pur si simplu „, a spus Kantor.
Un alt factor este creșterea electorala in Ungaria, Grecia și Ucraina, de extrema-dreapta, a partidelor cu ideologii anti-semite.

„2012 va fi amintit ca anul in care nazismul politic a revenit puternic in parlamentele Europene,” se plangea Kantor, inainte de a arata spre Ungaria ca cel mai grav caz din Europa „trend rasist și anti-semit,” cu „atacuri asupra minoritaților sau comentarii scandalosse a politicienilor de dreapta sau neo-nazisti, aproape in fiecare saptamana. „

El a subliniat ca „ura fața de Evrei ași are radacinile in viziunea asupra lumii a unor extremiști, indiferent de ceea ce se intampla in Orientul Mijlociu.”

Cu toate acestea, potrivit documentului, creșterea acțiunilor antisemite in cursul acestui an, in urma operațiunii ” Pilonul Apararii ” impotriva terorismului Islamic,a grupul Hamas, care controleaza Fגșia Gaza, și in mod frecvent bombardeaza cu rachete, satele din sudul Israelului .

Studiul prezinta o analiza a situației generale de anti-semitism in trendul din diferite regiuni ale planetei, și datele statistice din diferite tari.

Clasificarea activitaților antisemite sunt imparțite in : atacuri cu folosirea unor mijloace violente, acțiunile violente fara utilizarea de arme, și toate expresiile sau forme de propaganda in special negarea Holocaustului.

Studiul include doar cazurile raportate și acte violente, care au scopul de a provoca pierderi de vieți omenești sau pagube proprietatilor Evreiești. 

Traim zilele in care Poporul lui Israel este Ceasornicul lumii, toata atentia lumii este inspre Israel, Procesul de Pace care urmeaza sa fie semnat, si apoi dupa un timp, se vor vedea tradati de multi si inconjurati de multe osti, pentru a fi jefuiti din nou, ca sa li se stearga urma de pe harta lumii, dar de aceasta data, Salvatorul lui Israel, insusi le va venii in ajutor si toti jefuitori si antisemitii asi vor lua rasplata.

Cercetati Scripturile si cautati sa va Salvati viata, prin acceptarea Mantuitorului in viata voastra, deorece timpurile sunt grele, iata cateva versete din Scriptura referitoare la zile noastre : 

Cum îşi cercetează un păstor turma cînd este în mijlocul oilor sale împrăştiate, aşa Îmi voi cerceta Eu oile, şi le voi strînge din toate locurile pe unde au fost risipite în ziua plină de nori şi negură. Le voi scoate dintre popoare, le voi strînge din felurite ţări, şi le voi aduce înapoi în ţara lor; le voi paşte pe munţii lui Israel, dealungul rîurilor, şi în toate locurile locuite ale ţării. Le voi paşte pe o păşune bună, şi stîna lor va fi pe munţii cei înalţi ai lui Israel; acolo se vor odihni într’un staul plăcut, şi vor avea păşuni grase pe munţii lui Israel. 

Nu vor mai fi de jaf între neamuri, nu le vor mînca fiarele din ţară, ci vor locui în linişte, şi nu le va mai turbura nimeni. Le voi pune un răsad căruia i se va duce faima; nu vor mai fi mistuite de foame în ţară, şi nu vor mai purta ocara neamurilor.

Şi vor şti astfel că Eu, Yahveh, Salvatorul lor, sînt cu ele, şi că ele sînt poporul Meu, ele, casa lui Israel, zice Yahveh Elohim.„  ,,Voi sînteţi oile Mele, oile păşunei Mele, şi Eu sînt Pastorul vostru, zice Yahveh Elohim.„ (Ezechiel 34:12-14,28-31)

Tu, fiul omului, prooroceşte asupra munţilor lui Israel, şi spune: ,,Munţi ai lui Israel, ascultaţi Cuvîntul lui Yahveh !

Aşa vorbeşte Yahveh Salvatorul: , Pentru-că vrăjmaşul a zis despre voi: ,Ha! Ha! Aceste înălţimi vecinice au ajuns moştenirea noastră!` prooroceşte şi zi: ,Aşa vorbeşte Yahveh Salvatorul : ,Da, pentrucă din toate părţile au voit să vă pustiiască şi să vă înghită, ca să ajungeţi moştenirea altor neamuri, şi pentrucă aţi fost de batjocura şi de ocara popoarelor, de aceea, munţi ai lui Israel, ascultaţi Cuvîntul lui Yahveh ! 

Aşa vorbeşte Yahveh Creatorul munţilor şi dealurilor, rîurilor şi văilor, dărîmăturilor pustii şi cetăţilor părăsite, cari au ajuns de prada şi de rîsul celorlalte neamuri din prejur;
,,aşa vorbeşte Yahveh Elohim : ,,Da, în focul geloziei Mele, vorbesc împotriva celorlalte neamuri şi împotriva întregului Edom, cari şi-au însuşit ţara Mea, şi s’au bucurat din toată inima lor şi cu tot dispreţul sufletului lor, ca să -i jăfuiască roadele.

De aceea, prooroceşte despre ţara lui Israel, şi spune munţilor şi dealurilor, rîurilor şi văilor: ,Aşa vorbeşte Yahveh Elohim : ,Iată, vorbesc în gelozia şi urgia Mea, pentrucă suferiţi ocară din partea neamurilor!„ De aceea, aşa vorbeşte Yahveh Salvatorul : ,,Îmi ridic mîna şi jur, că neamurile cari vă înconjoară, îşi vor purta ele însele ocara! (Ezechiel 36:1-7)

Desfasurarea lucrurilor din zilele noastre, si zilele care urmeaza,  putem vedea in capitolele urmatoare din Ezechiel 37,38,39… Osea 1,3,10,11…Ioel 1,2,3…Amos 3,9…Obadia 1…Mica 2,4,5,7…Tefania 2,3…Isaia 43,60,62,65,66…Ieremia 23,29,30,31,32,33,50. Shalom !!!

Yom Hashoah / Comemorarea Holocaustului

8 apr.
Netanyahu transfera aproape 14 milioane de Euro pentru supraviețuitori

Yom Hashoah, zi de comemorare a celor 6 milioane de victime ale genocidului nazist a lumii Evreiesti, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a anunțat duminică, că a ordonat transferul a 50 milioane de șekeli (aproximativ 14 milioane de euro) pentru a ajuta supravietuitorii, care trăiesc în Statul Evreu.

Vorbind la reuniunea cabinetului săptămânal, Prim-ministrul Netanyahu, a declarat că suma a fost stabilita cu acordul ministrului de finanțe Yair Lapid.

Yom Hashoah, ziua de comemorare a Holocaustului, ziua în care se onoreaza mondial cei 6 milioane de Evrei, victime ale Holocaustului, ziua începe cu prima stea de duminică, și se va încheia astazi, luni.

Yom Hashoah (ebraică: Yom hash-sho’āh יום השואה ), sau „Ziua Holocaustului” se comemoreaza pe 27 Nisan dupa calendarul Evreiesc. Această zi este amintita în fiecare an, ca o zi de comemorare a victimelor Holocaustului, fiind o sărbătoare națională în Israel.

Inițial, ziua propusă pentru această sărbătoare a fost la data de 15 Nisan, aniversarea revoltei din ghetoul din Varsovia (19 aprilie 1943), dar această propunere a fost respinsă ca urmare,deorece coincide cu prima zi a Paștelui. Ziua de 27 Nissan a fost aleasa deoarece este cu opt zile înainte de comemorarea Yom Ha’atzmaut, Ziua Independenței Israelului. Yom Hashoah a fost înființată în 1959 ca o lege în Israel și aprobata de către David Ben-Gurion și Yitzhak Ben-Zvi.

De Yom Hashoah, sirenele suna pentru două minute. Vehiculele de transport public se opresc in aceste minute, iar oamenii sunt silentiosi in acelas timp. În timpul Yom Hashoah, institutiile publice sunt închise, televiziunea si radioul, difuzeaza cântece si documentare despre Holocaust și toate steagurile sunt coborate pe jumătate.

Holocaustul, persecuția sistematică și uciderea Evreilor, organizată și sponsorizată de către regimul nazist și colaboratorii săi, care au ucis aproximativ șase milioane de Evreii. 

Naziști, care au venit la putere în Germania, în ianuarie 1933, credeau că germanii au fost „rasa superioara” și Evreii, erau considerati „rasa inferioara”, considerati ca o amenințare rasiala străina, de catre comunitatea germană.

 În timpul Holocaustului, autoritățile germane au persecutat si alte grupuri percepute ca „inferioritate rasială”: romi (tigani), persoanele cu handicap și unele popoare slave (polonezi, ruși, și altele).

Alte grupuri au fost persecutate pe motive politice, ideologice, si de comportament, printre ei comuniști, socialiști,Sambatari, Adventisti, Martorii lui Iehova și homosexualii.

 În 1933, populația Evreiască din Europa, a fost de peste noua milioane, iar cea mai mare parte a Evreilor, locuiau în țările Europene,pe care Germania nazistă le-a ocupat sau lea dominat în timpul celui de al doilea război mondial. 

În 1945, germanii si colaboratorii lor, au ucis aproximativ doi din trei Evrei Europeni, ca parte a „Soluției Finale”, politica nazistă de a ucide Evreii din Europa.

 În timp ce victimele principale ale rasismului nazist au fost Evreii, pe care iau considerat cel mai mare pericol din Germania, printre alte victime au fost 200 000 romi (țigani).Cel puțin 200 000 de pacienti cu handicap mental sau fizic, în special germani care trăiau în instituții sanitare, au fost uciși în cadrul programului numit „Eutanasia”

Tirania nazistă sa răspândit în întreaga Europă, germanii si colaboratorii lor au persecutat și ucis milioane de alți oameni. Între două și trei milioane de prizonieri de război sovietici au fost uciși sau au murit de foame, boli, neglijare sau abuz.

Intelectualii ne-Evrei Polonezi au fost persecutați și uciși de către germani. Milioane de civili polonezi și sovietici au fost deportați la muncă forțată în Germania sau în Polonia ocupată, unde au lucrat și au murit în condiții deplorabile. 

Din primii ani ai regimului nazist, autoritățile germane au persecutat homosexuali și alti, al căror comportament nu erau conforme cu normele sociale prescrise. Mii de adversari politici (inclusiv comuniștii, socialiștii și sindicaliști) și disidenți religioși (cum ar fi Sambatari,Adventisti si Martorii lui Iehova), au fost persecutați de către ofițerii de poliție germani.

Mulți dintre acești oameni au murit ca urmare a încarcerării și relelor tratamente. În primii ani ai regimului nazist, guvernul național-socialist a stabilit lagăre de concentrare pentru a retine adversarii politici și ideologice.

În ani înainte de izbucnirea războiului, ofițerii SS și poliția au închis în aceste lagăre, din ce în ce mai multi : Evrei, romi și alte victime ale urii etnice,religioase și rasiale. 

Germanii si colaboratorii lor au creat ghetouri, lagăre de tranzit și lagăre de muncă forțată pentru Evrei în timpul anilor de război. Autoritățile au înființat, de asemenea, numeroase lagăre de muncă germane, atât în ​​așa-numitul mare Reich german și în teritoriile ocupate de germani, unde au încercat să exploateze forța de muncă.

 După invazia Uniunii Sovietice în iunie 1941, Einsatzgruppen (unitati mobile de ucidere), iar mai târziu, batalioane militarizate ale ofițerilor de poliție, care au fost în spatele liniilor germane, pentru a efectua operațiuni de crimă în masă a Evreilor, romilor și oficialilor Partidului Comunist și a statului sovietic. 

Unități germane ale SS și poliția, sprijinite de unități ale Wehrmacht-ului și Waffen SS, au ucis mai mult de un milion de oameni, femei si copii Evrei, împreună cu sute de mii de persoane.

 Între 1941 și 1944, autoritățile naziste germane, au deportați milioane de Evrei din Germania și țările ocupate, in ghetouri și centre de exterminare, numite, de asemenea, centre de moarte, unde au fost uciși în camerele de gazare, special concepute pentru acest scop

În ultimele luni ale războiului, gardienii SS au mutat deținuții cu trenul sau prin marșuri forțate, de asemenea, numite „marșurile morții”, în încercarea de a preveni, ca Aliații sa elibereze un număr mare de prizonieri . 

Forțele aliate din Europa, într-o serie de ofensive împotriva Germaniei, au început să elibereze prizonierii pe care iau gasit in lagărele de concentrare, și la fel si prizonierii care au fost pe drum în marșuri forțate. 

Marșurile au continuat până în 7 mai 1945, ziua în care forțele armate germane sau predat în mod necondiționat în fața Aliaților. Pentru aliații occidentali, al doilea război mondial sa încheiat oficial în Europa a doua zi, 8 mai, în timp ce forțele sovietice au anunțat „Ziua Victoriei”, pe 9 mai, 1945.

 După Holocaust, mulți supraviețuitori au găsit adăpost în tabere de refugiați care au fost administrate de forțele aliate. Între 1948 și 1951, aproximativ 700.000 de Evrei au emigrat în Israel, inclusiv 136 000 refugiați Evrei din Europa. 

Alti refugiați Evrei au emigrat în Statele Unite și în alte țări. Ultima tabara a fost închisă în 1957. Crimele comise în timpul Holocaustului, au devastat cele mai multe Comunități Evreiești Europene și au eliminat în totalitate sute de Comunități Evreiești din teritoriile ocupate din Europa de Est.

Amenintare Cibernetica impotriva Israelului

6 apr.
Amenintare Cibernetica a grupului Anonymus contra Israel

De Yom Hashoah, ziua in care se comemoreaza victimele Holocaustului nazist, este planificată o amenințare cibernetică, de grupul antiSionist „OpIsrael”.

Un hacker din prima linie, care asi da numele de „Anon Ghost” a spus catre Hackers Post ca, echipe de hackeri au decis să se unească împotriva Israelului, ca o entitate …si ca, Israelul trebuie să fie pregătit, pentru a fi sters de pe internet. 

Duminica, 7 aprilie, va fi cunoscut în Israel, dacă, amenințarea făcută de activiști Anonymus, va efectua atacul cibernetic împotriva site-urilor Israeliene, daca va fi real sau doar o amenințare.

Grupul anti-Sionist, identificat ca „OpIsrael”, oponent fata de Israel, are ca scop sa șteargă Israelul de pe Internet, și coincidența face ca, încearca să actioneze in timpul comemorarii Holocaustului de Yom Hashoah.

Între timp, pregătirile sunt în curs de desfășurare în Israel, pentru a aborda amenințarea virtuală, care include instituțiile financiare, bănci, asigurări, bursă, spitale, agenții guvernamentale, organizații de infrastructură (energie electrică și compania de apă), și companiile de telecomunicații.

Având în vedere atacul așteptat duminică, Asociația Internetul Israelian, deschide pentru public, o linie pentru cei interesați să primească sfaturi cu privire la amenințare.

Războiul împotriva existenței lui Israel, nu vine numai din partea Musulmanilor, sau din partea Iranienilor,sau unele sectoare ale creștinismului, acum si hackerii încearcă să facă ca, Israelul sa dispară de pe hartă .

În ultimii ani, Israelul a fost ținta a numeroase atacuri cibernetice, ceea ce poate fi considerat un adevărat război cibernetic.Grupul de hacheri, cunoscut sub numele de „Anonymus” a amenințat în mod repetat Israelul, și-a atacat în mai multe rânduri. 

Astazi există in Israel, un Serviciu Special pentru contraatac Cybernetic, ​​organizat de armata Israeliană, să nu mai vorbim de companii private și asociații care se apăra împotriva atacurilor de multe ori,chiar zi de zi.

 In acest domeniu lucrurile se misca rapid, Israelul trebuie să fie cu un pas înaintea vrăjmașilor sai, pentru a nu cădea pradă acestui atac, care ar putea devasta calculatoarele din întreaga infrastructură Israeliana, dar Yahveh le va fi alaturi, fata de aceasta plaga, iar cei care se asociaza acestui atac vor avea de a face cu Yahveh a lui Israel. Shalom !!!

Memorial Holocaust

18 oct.

Memory Of The Shoah (Shema Israël)